Cristian Sima, călătorie printr-un univers paralel

CRISTIAN SIMA, călătorie printr-un univers paralel

Cristian-Sima-1

Am încercat de multe ori să-mi imaginez cum se articulează în mintea artistului vizual universul propriu de forme, acele reprezentări ce aşteaptă, într-o stare latentă să iasă la un moment dat la lumină, când le vine timpul, pe suportul şi tehnica propice fiecăreia dintre ele.
Artistul e un plăsmuitor de universuri paralele, legate prin fire subtile de lumea reală, influenţate de ea, dar în acelaşi timp despărţite de această lume a materiei, perceptibilă prin simţurile comune. Prin urmare, artistul pluteşte cumva, suspendat, între realitatea trecătoare existenţei sale şi o altă realitate ce se generează continuu în imaginaţia şi din trăirea sa, o realitate mai durabilă datorită punerii ei în operă.
Fără îndoială, moştenirea culturală a fiecăruia, imaginile stocate de-a lungul timpului în memorie, precum şi felul fiecăruia de a înţelege şi de a percepe universul înconjutător contribuie decisiv la alcătuirea corpusului de imagini care-l defineşte ca artist.
Există artişti vizuali puternic ancoraţi în prezent şi alţii care călătoresc continuu înapoi în timp, „(re)trăind” epoci pe care le cunosc din surse livreşti sau din imagini vizuale plăsmuite de înaintaşii lor artişti în diferite spaţii şi locuri.
Am considerat necesar acest preambul la un comentariu despre arta lui Cristian Sima, artist din Râmnicu Vâlcea, pe care l-aş încadra fără nici o ezitare în a doua categorie: cea a plasticienilor care refuză imediatul, prezentul, cântecele de sirenă ale momentului, spre a se transporta în alt timp şi în acele spaţii imaginare pe care le alcătuieşte trăirea sa.
Cristian Sima e un artist cu preocupări multiple, interesat să experimenteze mereu alte formule stilistice, alte tehnici sau forme de expresie, fără a se cantona în vreuna dintre ele. Într-un cuvânt, se mişcă liber, fără angoase sau (auto)constrângeri, descătuşat de grija de a aparţine vreunui trend. Lucrează cu aceeaşi dăruire şi bidimensional (pictură, grafică) şi tridimensional (obiect decorativ sau plastic), folosindu-se de materiale precum lemnul sau ceramica, în funcţie de ideea sau mesajul ce trebuie exprimat.
Preocuparea constantă, vizibilă deîndată, a lui Cristian Sima e îndreptată către om şi condiţia umană. De aceea, majoritatea lucrărilor pe care le semnează, indiferent de tehnica aleasă spre a-şi aduce la viaţă viziunea, au în centrul lor un personaj sau o compoziţie cu personaje surprinse în gesturi şi atitudini mai puţin comune. Cristian Sima operează o selecţie riguroasă a ipostazelor, urmând calea unui vis pe care-l vizualizează continuu, parcă, astfel încât personajele sale dobândesc personalitate şi o viaţă proprie, în relaţie de interdeterminare cu atmosfera pe care o generează şi din care, în acelaşi timp, iau naştere. Onirismul, fantasticul, funambulescul, dar şi spiritul ludic sunt prezente în aceste compoziţii, fiind de fapt „ingredientele” lor principale. Personajele lui Cristian Sima refuză staticul, se află într-o continuă mişcare şi transformare, comunică aproape organic între ele – poate de aceea anatomiile lor stilizate se suprapun sau se contopesc. Unii dintre muzicienii săi sunt reprezentaţi în plină mişcare, performând, dar le lipseşte capul, pentru ca atenţia privitorului să fie atrasă către gestică şi atitudine. Chiar şi când sunt surprinse în atitudini statice, personajele lui Cristian Sima sugrează o mişcare interioară. Acţiunile bine dirijate ale fiinţelor plăsmuite de artist au loc într-o lume atemporală, aşa cum este cea a visului şi, de aceea, în universul său de imagini, în lumea sa paralelă, orice devine posibil, dacă urmează firul imaginării.
Aş defini ca „barocă” pictura şi grafica lui Cristian Sima, dacă n-aş observa şi influenţe venite dinspre renaştere şi manierism. Bogăţia detaliilor, abundenţa mişcării, dezvoltările pe verticală şi orizontală ale compoziţiilor sale ne trimit spre vivacitatea stilului baroc, dar fizionomiile personajelor vin mai degrabă din epoca renaşterii. Într-o autentică sinteză contemporană şi postmodernă, artistul selectează ceea ce i se potriveşte şi ceea ce corespunde viziunii sale. Nici subiectele religioase nu lipsesc din lucrările pe care le semnează, ele fiind tratate în acelaşi spirit descătuşat de constrângeri, dar cu grija ca mesajul să le rămână nealterat. Şi ca în arta oricărui plastician preocupat de condiţia umană, autoportretul se insinuează subtil, conştientizat sau nu, printre fizionomiile reprezentate.
Una dintre funcţiile artei este şi cea terapeutică şi cred că Sima o are în vedere. Arta ne poate vindeca de angoase şi de suferinţe, propunându-ne o altă perspectivă asupra lumii, în general, a vieţii, în particular. Universul tragi-comic al acestui pictor şi grafician se constituie într-o invitaţie directă la bucurie a privirii şi la însănătoşire a sufletului.

Luiza BARCAN, critic de artă


Căutați pe site:

Vizitatori unici începând cu 01.05.2015

13852

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X