O artă cu și fără istorie

O artă cu și fără istorie

 
mail-art

Am optat pentru acest titlu de cronică încercând mai degrabă o parafrază la spusa fondatorului mişcării mail art, Ray Johnson. În 1960, anul de naştere al genului ce avea să se perpetueze până astăzi, Johnson afirma că: „Mail art nu are istorie, are doar prezent”. Îi dăm dreptate, având în vedere prezentul continuu al mişcării, dar suntem, în acelaşi timp, nevoiţi să-l contrazicem. După aproape cinci decenii şi jumătate de existenţă, mail art are deja o istorie şi s-a răspândit pretutindeni în lume unde există artişti. A găsit şi în România un pasionat adept, despre al cărui proiect va fi vorba în rândurile următoare.
Arta prezentului este nevoită să ia măcar cunoştinţă de noile tehnologii informaţionale, dacă nu chiar să le şi folosească, să le descopere potenţialităţile. Artistul contemporan trăieşte cu siguranţă într-o perpetuă dilemă: să continue tradiţia înaintaşilor ori să se lase cu totul ispitit de cântecul de sirenă al noilor media. Cu siguranţă, întotdeauna, există şi o cale de mijloc, cea înţeleaptă: să valorifici lecţia trecutului şi să cutezi a experimenta tot ce-ţi oferă prezentul.
O astfel de soluţie a găsit artistul vâlcean Cristian Sima atunci când a avut ideea oraganizării unei expoziţii mai puţin obişnuite pe la noi: Mail-art la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, în anul de graţie 2013. Artistul a pus în scenă un proiect bine articulat şi bazat pe ideea de interconexiune şi de comunicare fără limite, prin intermediul lucrării de artă vizuală şi al facilităţilor oferite de internet.
Cristian Sima a demarat o mică aventură culturală pe care a reuşit să o ducă la bun sfârşit, lăsând, în acelaşi timp, deschisă o poartă largă spre continuarea acestui gen de interconectare între artiştii vizuali de pe întreg mapamondul. Cum şi-a gândit proiectul şi cum l-a pus în practică, el însuşi mărturiseşte: „Expoziţia de faţă este rodul unui proiect iniţiat și dezvoltat de mine timp de doi ani. În desfăşurarea lui m-am bazat din plin pe sprijinul celor doi copii teribili ai secolului al XX-lea: calculatorul şi internetul, pentru contactarea artiştilor de pretutindeni. Odată contactați, le propuneam participarea la o expoziție internațională de mail art la Râmnicu Vâlcea, România. Am dat expoziției și un nume: „What do you think ?”, specificând: figurativ or nonfigurativ, asigurându-i astfel pe participanți că au toată libertatea de exprimare. Am descoperit o lume fabuloasă, guvernată de chemarea poeziei, poate chiar mai mult decât de aceea a plasticismului. Mișcarea recunoaște paternitatea mişcării DADA, a POP ART-ului, a conceptualismului, folosind cu mare interes, încă, tehnicile colajului, asamblajului, fotomontajului… Pentru obţinerea unei lucrări de la fiecare din ei, trimiteam în schimb o lucrare a mea. Am obţinut astfel, pe de o parte, această frumoasă colecţie internaţională de lucrări, iar pe de altă parte, același număr de lucrări, semnate Cristian Sima sunt, iată, astăzi, în colecţii ale artiștilor plastici din toate colţurile lumii. Am avut bucuria să constat că, printre artiştii participanţi, se găsesc personalităţi ca: Domenico Severino, Mariano Filipetta din Italia – expozanţi la Bienala de la Veneţia; Victor Fremenias – beneficiar de bursă Fullbright, întemeietorul a două şcoli de gravură în Chile, profesori universitari : Katerina Nicoltsou-Grecia, Ruud Jansenn-Olanda… sau Victoria Barvenko din Rusia, încadrată în mișcarea internațională FLUXUS, cu propria galerie FLUXUS și cu participări la expoziții FLUXUS în USA…
Poate că esența spectacolului oferit de expoziție este, în mare, cea a întâmplării artistice în sine, a ansamblului multicultural, multinaţional, al multitudinii de căutări plastice ale tot atâtor entităţi căutătoare de expresivitate artistică. M-am bucurat să constat cum se evidenţiază în expoziţie spiritul artistic robust al Europei şi al Americii, alături de nuanţele exotice aduse de artiştii din India (Jaspaal’s), Sultanatul de Oman (Mohamad Nidham), Africa de sud (Cheryl Penn, Karin Greenwood), Australia (Vizma Bruns)…”
Mi s-a părut foarte ingenios acest tip de exploatare a internetului care, fie ne „fură” şi ne trimite spre zone atrăgătoare dar nefolositoare, fie ne oferă posibilitatea de a depăşi barierele de timp şi spaţiu spre a comunica cu artişti, cu oameni care au acelaşi gen de preocupări, aceleaşi aspriraţii, chiar dacă se exprimă în limbi diferite. Cel mai bine se vede din proiectul Mail-art că imaginea este un limbaj universal, că în faţa ei nu mai e nevoie de translator.
Diferenţa între trecutul şi prezentul mail art rezidă în existenţa, astăzi, a celor două tipuri de poştă: clasică şi electronică. În deceniul şase al secolului XX, artiştii adepţi ai mişcării desprinse din „Fluxus” utilizau, evident, poşta clasică, spre a comunica între ei şi a alcătui reţele de artişti ce prevesteau contemporanele reţele de socializare. Acum e suverană poşta electronică.
Cristian Sima a desfiinţat practic mai multe seturi de prejudecăţi, demonstrând că e loc pentru toată lumea, chiar şi într-o expoziţie. Astfel, artiştilor atraşi în demersul său nu le-a impus nimic legat de alegerea subiectului reprezentat, de tehnică, de suport, de apartenenţa la vreun stil sau la vreo generaţie. Aşa a fost posibilă alcătuirea unui amplu mozaic de lucrări, expediate prin poşta clasică, chiar dacă accesarea autorilor lor se făcuse prin poşta electronică. Spre a fi şi mai convingător, autorul şi coordonatorul proiectului a trimis fiecărui invitat, la schimb, câte o lucrare de-a sa fiindcă, nu-i aşa?, şi adulţii se pot juca. Ce vreau să pun în evidenţă este că spiritul ludic nu lipseşte acestui gen de acţiune şi că ea mi-a amintit de felul în care copiii îşi schimbau, cândva, între ei, lucrurile la care ţineau cel mai mult. Or un artist nu poate să aibă vreun obiect mai drag decât o lucrare de a sa, dar, în acelaşi timp, el priveşte cu nesaţ şi curiozitate spre alcătuirile vizuale ale confraţilor.
Demersul artistic şi curatorial al lui Cristian Sima a pornit de la utilizarea spaţiului virtual şi a sfârşit în real şi concret, ceea ce dovedeşte că internetul este un mijloc extraordinar de comunicare dacă este folosit cum trebuie şi exact în scopul pentru care a fost creat. Ceea ce părea foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil, respectiv o expoziţie cu lucrări semnate de peste 100 de artişti din toate zările lumii, într-o ţară ca România, cu artişti de mare valoare dar total nepromovaţi, a devenit fapt împlint. Artiştii prezenţi în expoziţie n-ar fi avut cum altfel să se întâlnească în acelaşi loc şi în acelaşi timp, alcătuind o legătură simbolică între oamenii născuţi cu darul creaţiei vizuale.

Luiza BARCAN, critic de artă


Cristian Sima, călătorie printr-un univers paralel

CRISTIAN SIMA, călătorie printr-un univers paralel

Cristian-Sima-1

Am încercat de multe ori să-mi imaginez cum se articulează în mintea artistului vizual universul propriu de forme, acele reprezentări ce aşteaptă, într-o stare latentă să iasă la un moment dat la lumină, când le vine timpul, pe suportul şi tehnica propice fiecăreia dintre ele.
Artistul e un plăsmuitor de universuri paralele, legate prin fire subtile de lumea reală, influenţate de ea, dar în acelaşi timp despărţite de această lume a materiei, perceptibilă prin simţurile comune. Prin urmare, artistul pluteşte cumva, suspendat, între realitatea trecătoare existenţei sale şi o altă realitate ce se generează continuu în imaginaţia şi din trăirea sa, o realitate mai durabilă datorită punerii ei în operă.
Fără îndoială, moştenirea culturală a fiecăruia, imaginile stocate de-a lungul timpului în memorie, precum şi felul fiecăruia de a înţelege şi de a percepe universul înconjutător contribuie decisiv la alcătuirea corpusului de imagini care-l defineşte ca artist.
Există artişti vizuali puternic ancoraţi în prezent şi alţii care călătoresc continuu înapoi în timp, „(re)trăind” epoci pe care le cunosc din surse livreşti sau din imagini vizuale plăsmuite de înaintaşii lor artişti în diferite spaţii şi locuri.
Am considerat necesar acest preambul la un comentariu despre arta lui Cristian Sima, artist din Râmnicu Vâlcea, pe care l-aş încadra fără nici o ezitare în a doua categorie: cea a plasticienilor care refuză imediatul, prezentul, cântecele de sirenă ale momentului, spre a se transporta în alt timp şi în acele spaţii imaginare pe care le alcătuieşte trăirea sa.
Cristian Sima e un artist cu preocupări multiple, interesat să experimenteze mereu alte formule stilistice, alte tehnici sau forme de expresie, fără a se cantona în vreuna dintre ele. Într-un cuvânt, se mişcă liber, fără angoase sau (auto)constrângeri, descătuşat de grija de a aparţine vreunui trend. Lucrează cu aceeaşi dăruire şi bidimensional (pictură, grafică) şi tridimensional (obiect decorativ sau plastic), folosindu-se de materiale precum lemnul sau ceramica, în funcţie de ideea sau mesajul ce trebuie exprimat.
Preocuparea constantă, vizibilă deîndată, a lui Cristian Sima e îndreptată către om şi condiţia umană. De aceea, majoritatea lucrărilor pe care le semnează, indiferent de tehnica aleasă spre a-şi aduce la viaţă viziunea, au în centrul lor un personaj sau o compoziţie cu personaje surprinse în gesturi şi atitudini mai puţin comune. Cristian Sima operează o selecţie riguroasă a ipostazelor, urmând calea unui vis pe care-l vizualizează continuu, parcă, astfel încât personajele sale dobândesc personalitate şi o viaţă proprie, în relaţie de interdeterminare cu atmosfera pe care o generează şi din care, în acelaşi timp, iau naştere. Onirismul, fantasticul, funambulescul, dar şi spiritul ludic sunt prezente în aceste compoziţii, fiind de fapt „ingredientele” lor principale. Personajele lui Cristian Sima refuză staticul, se află într-o continuă mişcare şi transformare, comunică aproape organic între ele – poate de aceea anatomiile lor stilizate se suprapun sau se contopesc. Unii dintre muzicienii săi sunt reprezentaţi în plină mişcare, performând, dar le lipseşte capul, pentru ca atenţia privitorului să fie atrasă către gestică şi atitudine. Chiar şi când sunt surprinse în atitudini statice, personajele lui Cristian Sima sugrează o mişcare interioară. Acţiunile bine dirijate ale fiinţelor plăsmuite de artist au loc într-o lume atemporală, aşa cum este cea a visului şi, de aceea, în universul său de imagini, în lumea sa paralelă, orice devine posibil, dacă urmează firul imaginării.
Aş defini ca „barocă” pictura şi grafica lui Cristian Sima, dacă n-aş observa şi influenţe venite dinspre renaştere şi manierism. Bogăţia detaliilor, abundenţa mişcării, dezvoltările pe verticală şi orizontală ale compoziţiilor sale ne trimit spre vivacitatea stilului baroc, dar fizionomiile personajelor vin mai degrabă din epoca renaşterii. Într-o autentică sinteză contemporană şi postmodernă, artistul selectează ceea ce i se potriveşte şi ceea ce corespunde viziunii sale. Nici subiectele religioase nu lipsesc din lucrările pe care le semnează, ele fiind tratate în acelaşi spirit descătuşat de constrângeri, dar cu grija ca mesajul să le rămână nealterat. Şi ca în arta oricărui plastician preocupat de condiţia umană, autoportretul se insinuează subtil, conştientizat sau nu, printre fizionomiile reprezentate.
Una dintre funcţiile artei este şi cea terapeutică şi cred că Sima o are în vedere. Arta ne poate vindeca de angoase şi de suferinţe, propunându-ne o altă perspectivă asupra lumii, în general, a vieţii, în particular. Universul tragi-comic al acestui pictor şi grafician se constituie într-o invitaţie directă la bucurie a privirii şi la însănătoşire a sufletului.

Luiza BARCAN, critic de artă


Căutați pe site:

Vizitatori unici începând cu 01.05.2015

13992

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X