O artă cu și fără istorie

 
mail-art

Am optat pentru acest titlu de cronică încercând mai degrabă o parafrază la spusa fondatorului mişcării mail art, Ray Johnson. În 1960, anul de naştere al genului ce avea să se perpetueze până astăzi, Johnson afirma că: „Mail art nu are istorie, are doar prezent”. Îi dăm dreptate, având în vedere prezentul continuu al mişcării, dar suntem, în acelaşi timp, nevoiţi să-l contrazicem. După aproape cinci decenii şi jumătate de existenţă, mail art are deja o istorie şi s-a răspândit pretutindeni în lume unde există artişti. A găsit şi în România un pasionat adept, despre al cărui proiect va fi vorba în rândurile următoare.
Arta prezentului este nevoită să ia măcar cunoştinţă de noile tehnologii informaţionale, dacă nu chiar să le şi folosească, să le descopere potenţialităţile. Artistul contemporan trăieşte cu siguranţă într-o perpetuă dilemă: să continue tradiţia înaintaşilor ori să se lase cu totul ispitit de cântecul de sirenă al noilor media. Cu siguranţă, întotdeauna, există şi o cale de mijloc, cea înţeleaptă: să valorifici lecţia trecutului şi să cutezi a experimenta tot ce-ţi oferă prezentul.
O astfel de soluţie a găsit artistul vâlcean Cristian Sima atunci când a avut ideea oraganizării unei expoziţii mai puţin obişnuite pe la noi: Mail-art la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea, în anul de graţie 2013. Artistul a pus în scenă un proiect bine articulat şi bazat pe ideea de interconexiune şi de comunicare fără limite, prin intermediul lucrării de artă vizuală şi al facilităţilor oferite de internet.
Cristian Sima a demarat o mică aventură culturală pe care a reuşit să o ducă la bun sfârşit, lăsând, în acelaşi timp, deschisă o poartă largă spre continuarea acestui gen de interconectare între artiştii vizuali de pe întreg mapamondul. Cum şi-a gândit proiectul şi cum l-a pus în practică, el însuşi mărturiseşte: „Expoziţia de faţă este rodul unui proiect iniţiat și dezvoltat de mine timp de doi ani. În desfăşurarea lui m-am bazat din plin pe sprijinul celor doi copii teribili ai secolului al XX-lea: calculatorul şi internetul, pentru contactarea artiştilor de pretutindeni. Odată contactați, le propuneam participarea la o expoziție internațională de mail art la Râmnicu Vâlcea, România. Am dat expoziției și un nume: „What do you think ?”, specificând: figurativ or nonfigurativ, asigurându-i astfel pe participanți că au toată libertatea de exprimare. Am descoperit o lume fabuloasă, guvernată de chemarea poeziei, poate chiar mai mult decât de aceea a plasticismului. Mișcarea recunoaște paternitatea mişcării DADA, a POP ART-ului, a conceptualismului, folosind cu mare interes, încă, tehnicile colajului, asamblajului, fotomontajului… Pentru obţinerea unei lucrări de la fiecare din ei, trimiteam în schimb o lucrare a mea. Am obţinut astfel, pe de o parte, această frumoasă colecţie internaţională de lucrări, iar pe de altă parte, același număr de lucrări, semnate Cristian Sima sunt, iată, astăzi, în colecţii ale artiștilor plastici din toate colţurile lumii. Am avut bucuria să constat că, printre artiştii participanţi, se găsesc personalităţi ca: Domenico Severino, Mariano Filipetta din Italia – expozanţi la Bienala de la Veneţia; Victor Fremenias – beneficiar de bursă Fullbright, întemeietorul a două şcoli de gravură în Chile, profesori universitari : Katerina Nicoltsou-Grecia, Ruud Jansenn-Olanda… sau Victoria Barvenko din Rusia, încadrată în mișcarea internațională FLUXUS, cu propria galerie FLUXUS și cu participări la expoziții FLUXUS în USA…
Poate că esența spectacolului oferit de expoziție este, în mare, cea a întâmplării artistice în sine, a ansamblului multicultural, multinaţional, al multitudinii de căutări plastice ale tot atâtor entităţi căutătoare de expresivitate artistică. M-am bucurat să constat cum se evidenţiază în expoziţie spiritul artistic robust al Europei şi al Americii, alături de nuanţele exotice aduse de artiştii din India (Jaspaal’s), Sultanatul de Oman (Mohamad Nidham), Africa de sud (Cheryl Penn, Karin Greenwood), Australia (Vizma Bruns)…”
Mi s-a părut foarte ingenios acest tip de exploatare a internetului care, fie ne „fură” şi ne trimite spre zone atrăgătoare dar nefolositoare, fie ne oferă posibilitatea de a depăşi barierele de timp şi spaţiu spre a comunica cu artişti, cu oameni care au acelaşi gen de preocupări, aceleaşi aspriraţii, chiar dacă se exprimă în limbi diferite. Cel mai bine se vede din proiectul Mail-art că imaginea este un limbaj universal, că în faţa ei nu mai e nevoie de translator.
Diferenţa între trecutul şi prezentul mail art rezidă în existenţa, astăzi, a celor două tipuri de poştă: clasică şi electronică. În deceniul şase al secolului XX, artiştii adepţi ai mişcării desprinse din „Fluxus” utilizau, evident, poşta clasică, spre a comunica între ei şi a alcătui reţele de artişti ce prevesteau contemporanele reţele de socializare. Acum e suverană poşta electronică.
Cristian Sima a desfiinţat practic mai multe seturi de prejudecăţi, demonstrând că e loc pentru toată lumea, chiar şi într-o expoziţie. Astfel, artiştilor atraşi în demersul său nu le-a impus nimic legat de alegerea subiectului reprezentat, de tehnică, de suport, de apartenenţa la vreun stil sau la vreo generaţie. Aşa a fost posibilă alcătuirea unui amplu mozaic de lucrări, expediate prin poşta clasică, chiar dacă accesarea autorilor lor se făcuse prin poşta electronică. Spre a fi şi mai convingător, autorul şi coordonatorul proiectului a trimis fiecărui invitat, la schimb, câte o lucrare de-a sa fiindcă, nu-i aşa?, şi adulţii se pot juca. Ce vreau să pun în evidenţă este că spiritul ludic nu lipseşte acestui gen de acţiune şi că ea mi-a amintit de felul în care copiii îşi schimbau, cândva, între ei, lucrurile la care ţineau cel mai mult. Or un artist nu poate să aibă vreun obiect mai drag decât o lucrare de a sa, dar, în acelaşi timp, el priveşte cu nesaţ şi curiozitate spre alcătuirile vizuale ale confraţilor.
Demersul artistic şi curatorial al lui Cristian Sima a pornit de la utilizarea spaţiului virtual şi a sfârşit în real şi concret, ceea ce dovedeşte că internetul este un mijloc extraordinar de comunicare dacă este folosit cum trebuie şi exact în scopul pentru care a fost creat. Ceea ce părea foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil, respectiv o expoziţie cu lucrări semnate de peste 100 de artişti din toate zările lumii, într-o ţară ca România, cu artişti de mare valoare dar total nepromovaţi, a devenit fapt împlint. Artiştii prezenţi în expoziţie n-ar fi avut cum altfel să se întâlnească în acelaşi loc şi în acelaşi timp, alcătuind o legătură simbolică între oamenii născuţi cu darul creaţiei vizuale.

Luiza BARCAN, critic de artă


Căutați pe site:

Vizitatori unici începând cu 01.05.2015

13710

Share with your friends

Folosim și cookies din motivele menționate pe pagina -> Politica de confidențialitate X